Bartolomeu Constantin Savoiu Vlog Personal – Vizita in Tara Sfanta

Bună ziua sau bună seara stimaţi concetăţeni, iubiţi prieteni!

Mă voi adresa vouă pentru a treia oară pentru a vă exprima gândurile, opinia şi mai ales impresiile mele dintr-un voiaj impresionant pentru orice om, orice creştin, dar nu numai. Este vorba despre călătoria pe care am făcut-o în Ţara Sfântă Eretz-Israel. Cu trei zile în urmă am terminat acest voiaj însoţit de 14 prieteni dragi pe parcursul căruia am străbătut locurile pe care cu 2000 de ani în urmă păşea Fiul Domnului, Iisus Hristos. A fost o călătorie emoţionantă din primul până în ultimul moment când am părăsit Tel-Aviv- ul, capitala statului Israel.

Înainte de toate, este vorba de un loc sfânt, Biserica Sfântului Mormânt. Ne-am găsit într-o perioadă turistică pentru că între mai şi iulie-august atmosfera fiind foarte călduroasă şi umedă, Israelul este mai puţin frecventat de turişti, iar acum mii de oameni, nu numai creştini, ci şi chinezi, japonezi, din ţările arabe, din Asia, de peste tot, erau prezenţi. De ce veneau toţi să vadă acest lucru?

Pentru că este simbolul persoanei umane, dar divine care se numeşte Iisus Hristos,

Fiul Domnului născut în mijlocul poporului evreu. Fără îndoială cred că pentru orice persoană, creştină sau de altă religie, a intra în acest locaş unde conform tradiţiei a fost şi este mormântul Domnului Iisus Hristos, este un moment de intensă şi imensă emoţie. Dar după ce ai vizitat Biserica Sfântului Mormânt eşti chemat, eşti obligat aş spune, moral, spiritual, să continui acest periplu extraordinar începând cu străzile pe care Mântuitorul a făcut popasurile după ce a fost batjocorit de romani şi condamnat la această extraordinar de crudă pedeapsă care era răstignirea, ducând povara pentru a ne mânui pe noi, semenii umani de pe acest pământ. Fiecare moment, fiecare treaptă, fiecare popas ne evocă acest calvar al unei fiinţe umane şi fiinţe divine pe care L-a îndurat pentru a ne mântui.

După ce am văzut împreună cu ceilalţi acest locaş am mers mai departe în vizitarea Locurilor Sfinte : la Betleem, unde Pruncul Divin s-a născut, acolo unde magii au venit şi i-au adus binecuvântarea unui destin divin şi lumesc în acelaşi timp. Alt moment de emoţie a fost temniţa în care Domnul Iisus Hristos, alături de cei doi hoţi, a fost închis şi s-a chinuit.

Am continuat periplul pentru a vedea această extraordinară dezvoltare, după ce paşii Domnului au trecut pe aceste meleaguri, a ceea ce este numit pământul Israelului, Palestina. Cezareea devenise un port înfloritor, o regiune cu o mare dezvoltare comercială, economică şi spirituală. Am continuat mergând pe Muntele Minunilor pe care Domnul a păşit şi a poposit, iar apoi am văzut Iordanul, un loc simbolic în care Sfântul Ioan Botezătorul l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos şi am terminat periplul nostru extraordinar cu Biserica Sfântului Gherasim, acest sfânt care l-a înduplecat până şi pe un leu care a ajuns să-l servească.

Toate acestea ne-au încărcat de emoţie, ne-au încărcat de iubire şi ne-am dat seama de această extraordinară exprimare a voinţei divine care arată oamenilor calea de urmat şi cei care cred îşi dau seama că noi nu urmăm drumul lui Hristos şi de aici vin şi toate
aceste distrugeri care sunt în jurul nostru.

Aceasta face trecerea către un eveniment important pentru că este vorba despre vizita preşedintelui primei puteri mondiale la preşedintele celei de-a doua puteri mondiale:
Preşedintele Donald Trump vizitându-l pe Preşedintele Xi Jinping. Pe parcursul acestei vizite s-a împlinit un an de când acest Preşedinte, ieşit din norma obişnuită, a fost ales în funcţie.

După ce am trecut în revistă acest extraordinar periplu, aş spune iniţiatic, în Ţara Sfântă, în Israel, revenim la lumea contemporană şi doresc să vă spun că am urmărit cu extremă atenţie această neobişnuită alegere după 8 ani în care Statele Unite au stagnat
având în fruntea lor un preşedinte, dl. Hussein Obama, care, aş putea spune, a fost cel mai anti-american fiindcă el a încurajat toate mişcările contra Statelor Unite. După un an de zile, Preşedintele Trump, care a bulversat scena politică, a arătat că America poate să revină cu un leadership, lucru demonstrat de vizita la marea putere care este China.

Orice om, orice om de bună credinţă care doreşte pacea nu poate decât să salute această întâlnire întrucât dorim cu toţii o lume de pace, de toleranţă, în care fiecare îşi poate găsi rolul pe care Dumnezeu i l-a hărăzit pe acest pământ. Aceasta înseamnă însă să încercăm şi să reuşim în această coexistenţă şi avem speranţa, dorinţa ca această întâlnire să fie fructuoasă. Închipuiţi-vă ce se poate face în lumea asta unde există încă sărăcie, boală, suferinţă cu două mari puteri, China şi Statele Unite conclucrând în toate domeniile: tehnologie, ştiinţă, cultură şi artă. Sperăm ca cu acest Preşedinte în afara normelor, criticat, dar în acelaşi timp şi mult apreciat de o parte importantă a opinei publice americane şi mondiale, după una dintre cele mai lungi vizite în Asia, să intrăm într-o epocă de coexistenţă paşnică în care două mari super-puteri, împreună, vor lucra pentru a aduce pacea şi prosperitatea în lume.

Vă mulţumesc şi vă rog, ca de fiecare dată, să partajaţi pentru ca şi alţii să poată să vadă
mesajele pe care le transmit. Pe curând!

Comentarii