Doamnelor şi Domnilor, Stimaţi Concetăţeni,
Este al doilea material video pe care am ocazia să-l adresez Dvs., celor care v-aţi dat osteneala şi mi-aţi făcut onoarea de a mă privi.
V-am prezentat în primul material concepţia mea de a lupta pentru o Românie puternică, liberă şi independentă în concertul european şi internaţional, în concertul politic al aliaţilor noştri din NATO, dar mai este şi o foarte importantă latură spirituală.
Am avut ocazia cu câteva zile în urmă să petrec o scurtă perioadă de timp la acest extraordinar lăcaş al dumnezeirii care este Muntele Athos, un loc multimilenar în care toţi fraţii noştri ortodocşi : călugări greci, români, sârbi, ruşi, georgieni sunt împreună pentru a proslăvi şi a aduce slavă Domnului nostru, Creatorul Văzutului şi Nevăzutului.
Am simţit ceva rar, un sentiment în afara societăţii în care trăim, în afara luptelor, al egoismelor, al acestei bătălii şi fugi continue după material. Oamenii pot şi au reuşit de peste 1000 de ani să se desprindă, să creeze această extraordinară egregoră, această pasiune pentru Creator care trebuie să ne anime în orice moment. Ştiu că trăim într-o lume din ce în ce mai materialistă în care tinerii nu mai acordă atenţie aspectelor spirituale, care este « civilizaţia » Coca-Cola şi hotdog. Sunt admirator al Americii (tatăl meu a murit în 1962 spunând : « Băiete, vin să ne elibereze americanii » ; şi nu au venit până în acel an, n-a putut să vadă România devenită în sfârşit liberă). Ei bine, cu toate
acestea cred că nu aceasta este civilizaţia pe care ne-o dorim. Noi vrem o civilizaţie care respectă datinile noastre şi acest extraordinar fior al religiei noastre creştin-ortodoxe, această continuitate, aş spune mistică, în care, tânăr sau mai puţin tânăr, ne simţim în altă lume, lumea acestui Creator care ne împinge înainte să facem bine.
Cred că, dacă se poate, aş dori şi aş consilia pe fiecare dintre voi (din păcate, doamnele nu sunt admise şi mi-ar plăcea foarte mult să fie şi ele, căci jumătate din populaţie este compusă din femei), fraţi români, care puteţi, mergeţi măcar o dată în viaţă la Muntele Athos să simţiţi acest extraordinar fior al credinţei noastre creştin-ortodoxe.
Plec în câteva zile în Israel, ceea ce numim Eretz-Israel, Pământul Sfânt în care paşii lui Hristos au mers şi în care Hristos a propovăduit Cuvântul Domnului. Am fost de nenumărate ori înainte, timp de ani de zile mergeam de 2-3 ori anual. Aştept cu emoţie să revăd Locurile Sfinte, să văd acest pământ pe care fraţii noştri evrei au creat din cel mai arid pământ, din bolovani şi nisip o ţară nouă, ceva extraordinar ce am dori şi noi să avem în ţara noastră. Doresc să precizez încă o dată, nu uitaţi, suntem toţi fiii aceluiaşi Dumnezeu, dar suntem mai ales fraţii acestei credinţe iudeo-creştine şi puneam întrebarea : cine a fost Iisus Hristos, Fiul Domnului ? Nu a fost nici francez, nici german, nici spaniol, a fost Fiul poporului evreu trimis de Dumnezeu în cadrul poporului evreu. Să nu uităm niciodată : nu poţi fi bun creştin dacă nu eşti şi bun iubitor al fraţilor noştri mai mari evrei. Împreună, această frăţie indestructibilă iudeo- creştină, poate să construiască o lume mai bună. Nu vrem ură, nu vrem să facem război contra nimănui, dar vrem să ne apărăm identitatea noastră istorică, culturală, religioasă. Vă pun întrebarea : poate să fie o convieţuire justă cu cineva care nu doreşte acest lucru ?
Aţi fost poate la Roma, la Paris, chiar la Tel-Aviv sau Ierusalim, aţi văzut moschei foarte frumoase ; de ce noi nu avem nici măcar o biserică, nu mai vorbim de o sinagogă, în Arabia Saudită sau în atâtea ţări musulmane ? Pentru că nu se doreşte, pentru că vor să aibă numai ce vor ei în ţările noastre, în Europa noastră. Ei bine, nu se poate ! Nu vrem decât pace, înţelegere şi bună convieţuire, dar aceasta trebuie să fie bazată numai pe un respect reciproc în care se consideră că celălalt este fiul sau fiica lui Dumnezeu.
Lansez acest mesaj tuturor : să apărăm cu străşnicie, cu emoţie, dar în acelaşi timp cu dârzenie ceea ce Dumnezeu ne-a dat în această grădină a Domnului care este România noastră. Putem, trebuie să mergem înainte să construim o Românie mai tolerantă, mai prietenoasă, deschisă, şi mai ales o Românie în care fiecare să poată să profite de aceste imense bogăţii. Nu este încă bine şi există loc de ameliorare pentru acest management al ţării noastre. Sunt forţe care încă nu s-au implicat în luptă, mulţi oameni tineri sau mai puţin tineri care nu iau parte, dezgustaţi de ceea ce se întâmplă. Pentru aceasta fac un apel : nu staţi la o parte, politica vă priveşte pe voi toţi ! Dacă lăsăm numai oameni care nu trebuie să ne guverneze, România va fi întotdeauna o ţară în pierdere. Avem nevoie de speranţa voastră, de talentul vostru, de energia voastră pentru o Românie mai bună. Angajaţi-vă iubiţi concetăţeni ! În curând vom anunţa pe scena politică a României o mişcare în primul rând patriotică, o mişcare care îi respectă pe toţi şi în primul rând o mişcare care îl iubeşte pe Dumnezeu şi ţara noastră.
Stimaţi prieteni, dragi concetăţeni, suntem deja la al doilea material video. Sper că aţi făcut deja acel faimos “share”. Ei bine, continuaţi şi mai ales abonaţi-vă pentru că voi avea ocazia în următoarele materiale video să vă vorbesc despre ţările în care voi merge!